A luat o bătrânică „la ocazie”, să o ducă cu mașina în localitatea ei, pentru că nu mai putea merge. Ce i-a povestit bătrâna pe drum a lăsat-o cu gura căscată - InfoStiri.com
Connect with us

Published

on

O întâmplare postată pe contul personal al unui utilizator Facebook a devenit virală.

„S-a întâmplat să iau de mai multe ori cu mașina o bătrânică pe care o mai întâlnesc la Moreni. E din Costești, un sat vecin, vine împreună cu moșul, el pleacă pe jos, ea caută câte o mașină pentru că nu mai stă foarte bine cu sănătatea, iar o oră de mers pe jos a devenit puțin cam mult pentru puterile ei. El nu rămâne nu neapărat pentru că ar avea ceva împotriva mersului cu mașina, dar se gândește că unul singur găsește mai ușor loc într- o mașină de ocazie decât doi. Așa că pleacă înainte.

De obicei, bătrâna îmi mai povestește de nepoți, despre starea ei de sănatate, sfertul de oră de mers pe drumul prost de țară trece repede și o las invariabil în centru, în fața farmaciei. E mititică, drăguță, îmi place de ea pentru că are ceva din pacea, deschiderea, umorul și afecțiunea necondiționată a tuturor bunicilor de pe fața pământului. Nu că le-aș fi cunoscut pe toate, dar pot să spun că am avut de-a face, în drumurile mele, cu un eșantion pe care îmi permit să-l consider drept reprezentativ.

Ultima dată chiar nu știu cum de am ajuns la așa un subiect. Ea oricum umblă îmbrăcată în negru mai mereu, deci nu cred că de la doliu ne-am luat. Nu mai știu. Mă pomenesc că-mi spune- acu’ o lună, când am fost de-am scăldat-o pe cumătra…

Se referea la scăldatul cumetrei moarte.

– Aaaa, ai scăldat un mort? Iată un subiect nou, mi-am zis. Și a fost prima dată sau ai mai făcut așa ceva?

– Eeei, prima dată, cum prima dată? Am opt moarte scăldate până acum!

În secundele acelea m-am uitat și eu prima dată la mâinile ei micuțe și zbârcite, strânse pe baierele unei sacoșe de plastic alb, gândindu-mă că iată, a făcut cu ele ceva la care nu m-aș fi gândit niciodată.

– Cum așa? Și cum ai ajuns de ai făcut prima dată asta? Nu ți-a fost frică, silă, ceva de felul ăsta?

– Păi… prima dată chiar nu am vrut. Nu am vrut deloc. Dacă era după mine nu m-aș fi dus nici în ruptul capului. Dar m-a luat într-o zi o vecină mai bătrână, că murise o rudă de-a noastră și a zis- ia hai! Trebuie să începi și tu să scalzi morții, că noi, astea bătrâne ne ducem și nu o să mai fie cine.

Am zis că nu mă duc. Aveam puțin peste 30 de ani și nici nu mă uitasem vreodată la așa ceva, darămite să pun eu mâna să scald vreo femeie moartă! Dar femeia aceea nici nu a vrut să audă. Ba că trebuie să mă învăț, ba că nu are cu cine atunci, că-s numai trei și trebuie neapărat patru, ba că nu o să mai aibă cine în general, mai departe, așa că m-a înșfăcat și m-a dus mai mult cu forța.

– Și ? Cum a fost, ca prima dată?

– Mi-a fost o fricăă…Acu’ e drept că mi-au arătat celelalte trei femei, mi-au spus tot cum trebuie făcut, că e o socoteală aici. Se începe de la cap. Se bagă moarta în balie- că este o balie mare, de tablă, anume pentru asta, se împrumută de la unul la altul, că aia nu se folosește pentru altceva. Și începi de la cap- se spală părul, ochii, nasul, gura, urechile, capul trebuie spălat foarte bine, că ăla se vede când vin oamenii la mort. Și tot așa restul corpului. Nu ai voie să-ți fie scârbă, că a fost om ca tine și e o pomană ce faci. Și pomana nu trebuie făcută în bătaie de joc, că te vede Dumnezeu. Cică așa stai de curat pe ceea lume, cum te-ai îngrijit să speli pe cineva pe lumea asta. De aceea și prin părțile rușinoase trebuie să speli cu și mai mare grijă, nu trebuie sărită nicio parte. Bun. Și se pune apoi pe un celofan mare, se șterge bine, după care o piepteni, îi prinzi sau împletești frumos părul dacă a fost lung, îi tai unghiile și de la mâini și de la picioare și abia apoi o îmbraci.

Pe mine m-o învățat o femeie dintre primele, din primul grup cu care am mers la scăldat pe cineva din mahala care murise, cum să legi baticul. E o treabă și asta, acuma au ajuns să știe femeile dacă am scăldat eu sau altcineva o moartă după cum îi stă baticul. Eu îl leg frumos, strâns, cu pliu, să nu se lase nodul cât o zgâlțână carul sau mașina și să arate smotocită. Femeia trebuie să arate frumos, ce dacă e în sicriu! Să aibă lumea ce să vadă, să semene cu ea.

Ei, și la prima abia îmi venea să pun mîna. M-au tot îmboldit femeile celea până, mai de frică, mai de rușine, nu am stat ca momâia. Dar după asta…am visat-o tot timpul pe femeia ceea! Nici nu adormeam bine, că iar o visam.

– Și cum de te-ai mai dus la a doua dacă tot te-a marcat așa? Trebuia să te fi lăsat! Poate nu erai potrivită pentru așa ceva!

– Păi așa am și vrut să fac. Dar, pentru că deja făcusem asta o dată, m-au tot chemat după aceea. De-acuma eram socotită printre scăldătoarele satului. Care era neam, care vecină, care din mahala, veneau și mă rugau să vin și la ei la scăldat. Lumea atunci e amărâtă când îi moare omul în casă, nu mai aștepți și tu să te roage. Și m-am tot dus. Opt am scăldate.

– Și pe următoarele nu le-ai mai visat tot așa?

– Am mai visat-o pe a doua. Și puțin pe a treia. Râde- la a treia deja o uitasem pe prima. După care mi-am văzut de scăldat mai departe și nu am mai visat nicio moartă, nimic. M-am învățat.

– Și acuma mai poți scălda? Te mai cheamă?

– Păi, pe ultima am scăldat-o acum o lună. Acuși îi ridică panaghia. Acuma…e greu că toate patru suntem bătrâne și nu prea mai putem să întoarcem, să ridicăm moarta. Că îți trebuie putere, cu mortu-i greu, oricât de mică sau slabă a fost o femeie, când nu mai mișcă știi ce grea se face? Zici că e un pietroi. Ei, și acuma nu mai scăldăm în balie, că ne e frică că nu o mai putem scoate, să n-o scăpăm pe jos. Așa că o întindem pe un celofan pe jos, o spălăm cu un prosop bine înmuiat în apă, apoi o ștergem, strângem celofanul, prosoapele, pieptenele, unghiera, tot ce am folosit și îngropăm undeva în spatele grădinii sau casei, că lucrurile alea nu mai trebuie folosite niciodată. Înainte turnam și apa în groapa în care puneam toate astea. Și uite așa…

După asta mergem și noi cu toată lumea la îngropăciune. La sfârșit ne dă și nouă câte un prosop, un săpun, o pestelcă, o cămeșă…că așa se dă. Și nu ne băgăm la bucătărie. Că așa e regula- scăldătoarele nu au voie să mai fie și bucătărese. Dar noi nu facem ca să primim ceva. Facem că e pomană să scalzi pe cineva. După preot și dascăl, patru femei, scăldătoarele și patru bărbați, groparii, care poartă și sicriul, sunt de mare ajutor casnicilor. Și e nevoie de așa ceva.

– Și mai sunt femei care scaldă în sat? Sau vă cheamă la toate casele unde e nevoie?

– Sunt, că fiecare e știută pe ulița ei, sau în mahala, sau se duce că-i e neam…Dar sunt, oricum, mai puține acuma.

– Și matale ai vorbit pentru când o veni vremea, ți-ai făcut echipa?

O văd că râde cu poftă:

– Încă de când! Că parcă ce echipă, îs tot cele cu care am tot mers, și-or mai căuta una. Dar și ele zic la fel, că dacă moare vreuna dintre ele, eu să mă duc neapărat, că în altele ele nu au încredere. Și eu le-am zis de nu știu câte ori- să nu vă prind că faceți treabă de mântuială! Să faceți la mine nici mai mult, nici mai puțin de cum v-am învățat. E și asta o treabă serioasă!

– În afară de batic, zic. Aici nu știu dacă s-or descurca așa de bine, ca matale.

– Ei, aici, nu știu- râse din nou. Ce-i drept, eu mă pricep cel mai bine din sat la pliat și strâns baticul. Da’ s-or descurca ele cât de cât, să nu se facă de râs acu’, la bătrânețe…

Cred că a fost prima dată când era cât pe ce să fac cu mașina cei câțiva kilometri care despart Morenii de Costești cam în tot atâta timp cât mi-ar lua ca să-i fac pe jos. Am mers ca melcul, captivată de ce putea să povestească. Bonusul a venit când deja intram în sat:

– Plus că am ținut și lumânarea. La zece oameni. Că aici nu mai contează, femei, bărbați, unde m-au chemat, acolo m-am dus.

– Cum adică te-au chemat? E și asta ceva la care trebuie să te pricepi?

– Nu că trebuie să te pricepi, că nu e ca la scăldat, să stăpânești un anumit meșteșug. Acolo doar te duci și ții o lumânare până moare omul acela.

– Și ai fost de față la moartea a zece oameni?Ai văzut de zece ori în viața matale cum iese sufletul dintr-un om?

– Da.

– Și nu ți- a fost frică?

– Ei, nu e ca atunci când te uiți la televizor. Te mai strânge în spate. Câteodată stai mai mult, altădată numai ce-ai aprins lumânarea și se și duce…Odată am stat o noapte întreagă. Prima dată a fost chiar când a murit mama. Ceilalți ai mei au zis că vin mai spre dimineață și m-au lăsat pe mine să mai stau cu ea. Cu mine a murit.

– Și ceilalți, care nu ți-au fost rude, de ce te chemau?

– Mă chemau că așa se zice, să țină unul străin lumânarea. Că dacă ține unul de-al casei ori îi e frică, ori milă, ori plânge și-l ține și sufletul se chinuie să iasă și nu poate, că nu se îndură de plânsul celor din jur. Așa, dacă ei ies și rămâne cu o vecină sau o rudă mai îndepărtată, se desprinde și sufletul și pleacă unde este chemat…

Am rugat-o la coborâre să îmi dea voie să îi fac o fotografie.

– Aoleu, dar ies urâtă!- a protestat, zâmbind.

– Nu ai cum să ieși urâtă pentru că ești foarte frumoasă!

Și chiar este. Eu așa o văd.

Și-a netezit în grabă hainele, și-a așezat baticul. Voia să lase deoparte farfuria pe care mai rămăseseră câteva felii de chec de la parastas și sacoșa, dar i-am zis că îi stă numai bine cu ele.

– De ce nu mi-ai povestit și până acum despre toate astea? Că eu te-aș mai trage de limbă, da uite că acuma nu mai avem timp.

– Păi mai întreabă-mă și data viitoare, că eu îți mai povestesc!

– Nici nu știu cum te cheamă…

– Doroftei. Aneta Doroftei.

Nu cred să fi auzit vreodată de James Bond, dar bag mâna în foc că nici James Bond, în nicio serie trecută sau viitoare, nu a făcut și nu va face nimic din cele povestite cu atâta naturalețe de ea.

Și nu mă refer aici la chec, deși nici ăla n-aș zice că e de lepădat.”

3000 de soldați au dispărut în anul 1939 fără nicio urmă. Nici până astăzi nu s-a găsit o explicație logică

Batalionul a ajuns la punctul strategic și a confirmat misiunea, însă a doua zi nimeni nu mai putea lua legătura cu soldații. Oficialii chinezi au presupus că batalionul fusese... continuarea aici
loading...

Curiozități

Desprins parcă din filmele de groază. Cocoșul care a refuzat să moară, după ce i s-a tăiat capul. Stăpânul său câștiga bani frumoși de pe urma acestei grozăvii

Published

on

Cocoșul care a trăit aproape 2 ani fără cap. Păsările domestice pot supraviețui în urma îndepărtării capului datorită amplasării creierului. Cerebelul şi zona centrală a creierului, organe responsabile pentru funcţiile vitale ale corpului, fiind amplsate în gâtul găinilor, relatează The Vintage News.

Majoritatea păsărilor mor la câteva minute după ce îşi pierd capul. Însă există un caz în care un cocoș a trăit un an şi jumătate decapitat. Mike, cocoşul decapitat cunoscut şi cu porecla Miraculosul Mike, avea cinci luni atunci când fermierul la care se afla a decis să-l taie.

Însă cocoșul a refuzat să moară, la scurt timp după ce a fost decapitat s-a așezat jos ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A doua zi,  cocosul a încercat să ciugulească mâncarea, aşadar fermierul l-a lăsat să trăiască. Olsen, stăpânul cocoșului, a hrănit animalul cu apă, lapte şi bucăți de porumb prin gât.

Mike a supravieţuit decapitării deoarece stăpânul său a ratat vena jugularei, aşadar cocoşul şi-a pierdut doar văzul şi o parte mică din creier. În scurt timp, cocoşul a devenit o vedetă locală, călătorind prin Statele Unite pentru a putea fi admirat.

Oamenii plăteau pentru a-l vedea pe Miraculosul Mike, pasărea câştigând în jur de 4.500 de dolari pe lună. Valoarea cocoşului a fost estimată la 10.000 de dolari. Timp de 18 luni pasărea a călătorit prin SUA până la ultima sa oprire în Phoenix, Arizona.  Pe 17 martie 1947, în timp ce Mike se afla cu stăpânul său într-un motel din Phoenix, pasărea s-a înecat cu un grăunte de porumb. Miraculosul Mike a rămas faimos în Fruita, locul în care se afla ferma în care a crescut, unde i-a fost ridicată o statuie în memoria sa. Citeste mai multe pe descopera.ro.

3000 de soldați au dispărut în anul 1939 fără nicio urmă. Nici până astăzi nu s-a găsit o explicație logică

Batalionul a ajuns la punctul strategic și a confirmat misiunea, însă a doua zi nimeni nu mai putea lua legătura cu soldații. Oficialii chinezi au presupus că batalionul fusese... continuarea aici
loading...
Citește mai departe>>

Curiozități

Ce înseamnă când visezi o persoană dragă, care a murit? Un psiholog explică semnificația acestor vise

Published

on

In tradiția populara, atunci când ai vise cu o persoana decedata, fie ca vorbești cu ea sau o asculți, înseamnă ca vei primi vesti neașteptate sau ca vei avea parte de schimbări importante în viata. Interpretarea creștina, însă, te poate pune pe gânduri, deoarece spune ca apariția unui mort in vis înseamna ca acesta nu a găsit încă pacea, iar cărțile religioase incurajează efectuarea unor ritualuri suplimentare, prin care sa fie satisfăcuta dorința celui decedat.

Din punct de vedere psihologic, a visa un om decedat (pe care nu il cunoști) poate semnifica sfârșitul unei etape a vieții tale. Poate fi vorba de sentimente „moarte” si de legături interpersonale care s-au pierdut. Daca, însă, persoana pe care o visezi iti este apropiata si a decedat de curând, nu trebuie sa te îngrijorezi, deoarece înseamna ca încă suferi din aceasta cauza, ceea ce este perfect normal. Este posibil sa te simți lipsita de motivație si poți avea senzația ca mergi pe loc si ca nu reușești sa avansezi in viata, oricât te-ai strădui. Așadar, persoana moarta în vis poate fi o parte a ta pe care ai vrea sa o lași in urma.

Jennifer Shorter este un psiholog renumit care a decis să povestească despre visele pe care le-am avut măcar o dată în viață cu toții, atunci când una din persoanele dragi sufletului tău, dar care nu mai este printre noi, îți apare în vis!

Psihologul susține că visele sunt cele care pot provoca un impact extrem de mare asupra omului, iar atunci când visăm pe cineva care a decedat, acest lucru ne arată că respectivele persoane vor să ne sară în ajutor.

Poate fi și motivul că acești oameni, pe care-i visați vor să vă ofere un sfat sau vor să vă ghideze într-o anumită decizie sau chiar ar putea să vă avertizeze în privința unor lucruri din viața dumneavoastră!

Totodată, Jennifer Shorter a evidențiat câteva caracteristici comune tuturor visurilor în care ne pot apărea oameni dragi care au decedat până la momentul visului nostru. Iată câteva:

– toate persoanele decedate pe care le visăm nu sunt bolnave și mereu par foarte tineri;

– mesajele care ne vin de la astfel de persoane pot fi comunicate nu numai prin cuvinte dar și prin anumite simboluri;

– aceste vise, de regulă, sunt percepute mult mai intens și ne par mult mai reale decât oricare alte vise.

Experiențele de acest gen ne pot schimba radical viața și ne pot ajuta să înțelegem mai bine unele lucruri. Deasemenea ne pot ajuta în alegerea și luarea unor decizii importante în viața noastră!

In funcție de circumstanțele in care apare mortul in vis, exista mai multe interpretări:

– dacă este in viata si participa la acțiune ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat, însa fără a avea un rol principal, atunci visul este legat de un sentiment latent de dor al persoanei, care doare, fara a fi vorba, insa, de sentimente foarte tulburătoare sau intense.

– daca persoana decedata are un rol important in actiunea din vis si te straduiesti sa o ajuti, inseamna ca simti ca ai lasat ceva nerezolvat intre voi, atunci cand era in viata.

– daca persoana decedata incearca sa te sfatuiasca cu ceva, inseamna ca in viata reala ai nevoie de ghidare, protectie si confort. Poate ca te simti singura si neputicioasa, iar acest aspect se reflecta in ceea ce visezi. Un astfel de vis, in care un spirit iti arata calea, poate fi foarte reconfortant in perioadele dificile.

Un studiu realizat in 1992 pe tema viselor cu persoane dragi decedate a reușit sa identifice patru categorii de astfel de vise. In prima, cel care visează persoana decedata rămâne surprins ca aceasta apare in viata. Aceste vise se numesc vise de „inviere” si au reprezentat 39% din visele celor care au participat la studiu. Ele implica o forma de negare a morții persoanei dragi.

A doua categorie, mentionata si mai sus, este cea in care cel care viseaza primeste sfaturi de la persoana decedata si a reprezentat 23% din visele pe aceasta tema. De obicei, au loc dupa mult timp de la disparitia persoanei si declanseaza sentimente pozitive, aratand ca cel care viseaza s-a impacat cu evenimentul nefercit.

A treia categorie de vise care includ oameni morti sunt cele in care decedatii isi iau adio si asigura persoana care viseaza ca totul este in regula. Aceste vise au reprezentat in cadrul studiului 29% din cazuri.

Cea de-a patra si ultima categorie este cea in care visele despre morti capata o nuanta filozofica, iar cel care doarme isi pune intrebari despre propria existenta, raportandu-se la apropiatul care a pierit. Aceste vise au avut o reprezentat 18% din cazuri.

Așadar, atunci cand visezi un mort, subconștientul încearcă ca faca fata pierderii si suferinței, insa se poate si ca tu deja sa fii împăcata cu ideea ca o persoana draga a decedat si sa primești ghidare si un sentiment de protecție in urma unui astfel de vis. Indiferent de efecte, aceste vise nu sunt printre cele mai comune, asa ca fii atenta la ele si încearcă sa iti dai seama ce spun despre starea ta mentala actuala.  Citeste mai multe pe a1.ro

3000 de soldați au dispărut în anul 1939 fără nicio urmă. Nici până astăzi nu s-a găsit o explicație logică

Batalionul a ajuns la punctul strategic și a confirmat misiunea, însă a doua zi nimeni nu mai putea lua legătura cu soldații. Oficialii chinezi au presupus că batalionul fusese... continuarea aici
loading...
Citește mai departe>>

Ai putea fi interesat și de:

Loading...

APASĂ pe LIKE!

InfoStiri.com este un blog news ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare. Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infostiri.com sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook. Copyright © 2018 *INFOSTIRI.COM * Unele drepturi rezervate

error: Ce vrei sa faci?